incredere

Mințitul copilului

Inițial, aveam alt titlu, nu voiam să sune așa dur. Dar, cred că mai bine spunem lucrurilor pe nume, fie că ne place sau nu. Indiferent sub ce formă este făcut, mințitul copilului rămâne ceea ce este – un neadevăr și o llipsă de respect.


Eram în parc cu copilul zilele trecute, la locul de joacă. Mai era o doamnă cu fetița. La un moment dat,  doamna, impacientată, îi spune fetiței: “Hai să mergem acasă, că vine poliția! Știi că nu e voie în parc, hai repede!” .

M-am panicat puțin, cum nu sunt la curent cu legile din ultima vreme, cu ce avem voie și ce nu. Merg și eu, îl iau pe Radu și dau să plec. Întreb, totuși: “De unde știți că vine? ”.

“Vine acuma, că nu e voie la parc” zice grăbită și făcându-mi în disperare cu ochiul. Am rămas blocată, cu copilul de mână, și el uimit.

Nu știam dacă să o spurc pentru sperietura avută, să îi spun politicos că nu e frumos să minți sau să îmi văd de treaba mea. Am optat pentru ultima variantă.

Dar furia mea a rămas…


De ce mințim copiii?

Mințim copiii, pentru că nu știm să gestionăm emoțiile lor, în cazul unui refuz.

Pentru că, dacă le spunem că îi luăm acasă de la joacă, e neplăcut pentru ei. Și, pentru că sunt copii și nu știu să își exprime nemulțumirea altfel, plâng. Și nu știm să acceptăm plânsul, pentru că nici nouă nu ne-a fost acceptat.

Uneori, îi ‘păcălim’ că îi ducem în parc mai târziu, deși noi știm că nu se va întâmpla.

Sau îi ademenim cu o altă jucărie, pentru a uita ce își doreau, de fapt..

Sau le spunem că nu e bun sucul pe care noi îl bem cu sete…

Părerea mea: dacă băiețelul meu de 2 ani și 2 luni își amintește de clubul la care mergeam chiar și după 6 luni de pauză, și știe și activitățile făcute – chiar o singură dată acolo – credeți că poate uita o promisiune făcută de părinte?


Copiii au încredere în noi, suntem adevărul suprem. Dacă noi îi mințim, păcălim (sau cum vreți să vă spuneți, ca să vă fie mai ușor), ce părere își formează ei despre lume? Sau mai bine zis, despre ei, înșiși?

Vor crede că nu merită să li se respecte cuvântul dat. Că nu merită adevărul. Că nu sunt demni de respect, în general.

Știu cât de greu e să duci un tantrum al copilului, chiar și un plâns ușor. Dar, cred că avem suficient de mult acces la informație, suficient de mult sprijin pentru a ne putea gestiona trăirile noastre și a fi acolo pentru copii. Dacă nu știți cui să cereți, scrieți-mi mie(aveți datele aici) și vă îndrum cu drag.

Copiii au nevoie să îi lăsăm să fie. Cu râs și cu plâns. Să știe că noi putem duce orice, că brațele ne sunt mereu deschise pentru ei.

Și e normal să mai și greșim. Dacă nu greșim, nu învățăm. Dar… e important să ne recunoaștem greșeala și dacă îi greșim copilului, să îi cerem scuze. Mințitul copilului nu e o soluție.

Copiii sunt ființe umane, înțeleg mult și se adaptează. Merită respect și iubire.

Ca noi, toți, dealtfel. Cui îi place să fie mințit sau păcălit?


Photo by kelvin octa from Pexels

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *