‘La pas prin Mămicie’ face un an

Anul trecut, în perioada aceasta, luasem decizia ca, odată cu sosirea Noului An, să pornesc acest proiect, intitulat La pas prin Mămicie.

În urma unei prezentări, mi-a rămas în minte ideea că “Drumul numit ’Mai târziu’ duce spre o țară numită ‘Niciodată’”. Am înțeles că, dacă vreau să pornesc, este momentul potrivit. Ce alt moment ar fi mai frumos decât Nașterea Domnului? Și, acum, îi sunt recunoscătoare Lui, că mi-a dat acest imbold.

Așa că, anul trecut, de Crăciun, am lansat pagina de Facebook, ca un prim pas. Prin care mi-am propus să scot la suprafață și laturile imperfecte ale mămiciei.


Visul măreț a început în sufletul meu, cu mult timp înainte. Are în vedere nașterea pruncilor și, odată cu ele, nașterea mamelor. Dar îmi lipsea curajul, și nu aveam o viziune clară. Pentru că îmi doream multe lucruri frumoase pentru proaspetele mame, nu știam de unde să încep.

Pe parcursul anului, au intrat în viața mea oameni, alături de care mi-am clarificat și viziunea, și obiectivele. Cu toate acestea, las să vină spre mine, idei noi pentru a crește acest proiect de suflet tot mai mult.

Am primit și critici – neconstructive, am primit și mesaje de încurajare. Ambele m-au motivat să merg mai departe, chiar dacă, primele, – abia – după ce am reușit să le intregrez.


Nu am pornit acest proiect pentru a fi pe placul tuturor, nu l-am pornit pentru laude.

L-am pornit din nevoia de a aduce o contribuție în viețile mamelor și, implicit, ale copiilor acestora.

Mi-am asumat că nu va fi ușor, am avut și momente când m-am gândit să renunț. Dar am și învățat anul acesta ca, atunci când obosesc, să iau o pauză, nu să renunț. (după cum a zis Banski:  ‘If you get tired, learn to rest, not to quit.’ )

Și, mai important: să am alături de mine oameni care cred în acest vis, și care să-mi reamintească, atunci când e cazul, că nu e ușor mereu, dar merită efortul.

Am multe planuri de viitor, sunt sigură că vor mai veni și pe parcurs. Nu mă grăbesc, pentru că totul vine spre mine la momentul potrivit.

Acum un an, a fost timpul potrivit pentru ca “al doilea copil” să ia naștere. Așa că, ‘La mulți ani, La pas prin Mămicie!’, la cât mai mulți ani!

Mă bucur de această călătorie, de sufletele frumoase pe care le întâlnesc, de momentele de conștientizare pe care mi le aduce.

Și, nu în ultimul rând: vă mulțumesc vouă, celor care îmi citiți postările și îmi trimiteți mesaje frumoase!

Vă îmbrățișez!

🤗

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *