Final de 2020

Anul acesta, 2020, este – cel puțin – un an controversat. Pentru unii, a fost cel mai groaznic an, în care sănătatea lor sau a celor dragi, a fost pusă în pericol. Poate chiar au pierdut pe cineva drag.

Pentru alții, a fost un an benefic, în care au progresat și au crescut.


Pentru mine, a fost un an al redescoperirii și al responsabilizării. A fost momentul în care am stat față în față cu mine, și m-am văzut așa cum sunt.

Multe, nu mi-au plăcut. Dar, spre surprinderea mea, au fost și multe lucruri care mi-au plăcut. Care mi-au dat curaj și putere pentru a continua ce am pornit.

Ca mamă, am reușit să descopăr o legătură cu copilul meu, pe care nu știam că o pot avea. Am primit multe provocări, unele depășite cu brio, altele, eșuate tot cu brio.

Am realizat că sunt departe de mama care visam să fiu. Că fiecare zi cu copilul meu e o nouă lecție, pe care aș face bine să o învăț cât mai repede, pentru a nu se mai repeta.

Mai am mult de parcurs, dar nu despre asta e viața? Cum ar fi să mă plictisesc, neavând nimic de îmbunătățit?


În 2021, să aveți parte de tot ce vă doriți și vă e benefic. Spun ce vă e benefic, pentru că, uneori, ne dorim lucruri care se dovedesc a nu fi potrivite pentru noi. Eu știu cel mai bine.

Așa că, să vă bucurați de ce aveți, să fiți deschiși pentru nou și să lăsați loc miracolelor să intre în viețile voastre.

Eu, îmi doresc să am parte de acceptare, de iubire, de răbdare. Și de la mine către ceilalți, și de la ei către mine. Și multă energie și curaj, pentru proiectele planificate.  


Photo by Vladislav Murashko from Pexels

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *