Fiecare mamă e unică și e perfectă așa cum e!

Vorbeam zilele trecute cu o proaspătă mămică despre alăptat și despre creșterea în greutate a bebelușului. Și mi-am amintit de momentele în care, eu, eram confuză. Deși citisem și făcusem toate cursurile posibile legate de creșterea copilului, mi se părea că nu știu nimic. Și cât de greu îmi era să mă liniștesc, să accept că fac tot ce pot pentru copilașul meu…

Poate și pentru că, în acele momente, toată lumea era ‘expertă’ în alăptat și în creșterea copilului și ’știau mai bine ca mine’ ce are nevoie copilul meu.  Cum veneau sfaturile, valuri peste valuri , solicitate sau nu; de ajutor sau nu. Pfuuu…

Încă de atunci, mi-am promis că, dacă voi ieși cu bine din situația asta, voi face ceva pentru proaspetele mame. Încă nu știam ce, dar simțeam că nu degeaba trec prin tot acest proces interior.

Am înțeles că, aproape toate cursurile și informațiile, au la bază creșterea copilului. Focusul principal este pe copil. Iar apoi, vin toți și îți trântesc un: “Păi, linistește-te, tu îi transmiți copilului!”.

Păi, da…dar mama unde e?

Spunem frumos că fiecare copil e unic, e perfect așa cum e și merită să fie tratat diferit. Și cred cu tărie în această afirmație. Doar că mai plusez cu una:”Fiecare mamă e unică și e perfectă așa cum e!”

Oare când ne vom opri din a crede că deținem adevărul absolut ? Când vom înceta să punem presiune pe mame că, dacă nu fac exact așa cum credem noi, nu fac bine ce fac? Doar ea știe dacă poate și e dispusă să alăpteze, dacă poate și e dispusă să facă co-sleeping, dacă poate și e dispusă să poarte copilul în sistem.

Da, știm că există diferite teorii care toate susțin că acela e adevărul absolut, dar – în realitate – sunt doar atât: niște teorii.

Eu am purtat copilul foarte mult timp. Dacă ar sta, l-aș purta și acum. Dar eu așa am simțit, aveam eu nevoie de el lângă mine. Asta a fost experiența mea. Și nu a fost lipsită de stres: pentru că eram întrebată foarte des dacă e confortabil acolo, dacă nu e chinuit, dacă poate respira, dacă nu îi strâmb picioarele acolo, etc.

Evident, nu mă ajutau întrebările acestea, ba chiar mă stresau și mai tare. Pentru că, în acele momente, omul tehnic din mine, care știa foarte bine teoria și se documentase temeinic, lăsase loc ființei emoționale, mamei la început de drum. În acele momente, nu de întrebări aveam nevoie, ci aveam nevoie doar de sprijin necondiționat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *