După înțărcare

Mi-am dorit enorm să alăptez prelungit, să mergem pe auto-înțărcare. Mi-a luat mult timp să accept că nu se va întâmpla, că noi nu vom fi niciodată în scenariul acela de alăptare lină și frumoasă.  

Când am reușit să accept, am căutat soluții pentru înțărcarea blândă, clasică, despre care citisem și auzisem. Câteva luni am încercat să reducem din suptul de noapte, să găsim alternative. Parcă nimic nu funcționa.

Eu aveam foarte multe frici privind înțărcarea. Când le-am pus pe hârtie, la o primă privire, era o pagină întreagă. Am povestit cum a mers înțărcarea, aici: Înțărcarea.


Dintre fricile acelea, multe, una era legată de pandemie. Fiind convinsă că laptele matern este panaceu universal, mă temeam ce vom face și cum va face față, dacă va lua virusul COVID-19 (SARS-CoV-2). Deși citisem studiile și văzusem că ei, copiii, sunt cel mai puțin afectați.

Fix la o săptămână după înțărcare, soțul a luat virusul, apoi și noi. Copilul a trecut cel mai ușor prin asta.


O altă frică era cea a lipsei legăturii dintre noi, după înțărcare. Nu știam cum voi putea să mă mai conectez cu el, cum va mai simți iubirea mea dacă nu mă sacrific să alăptez.

Spre bucuria mea, am descoperit noi modalități de a ne juca împreună, acum vine și mă ține în brațe – ceea ce nu făcea, înainte. Vine și mă pupă mai des. Ne jucăm cu mai mult drag.

Eu sunt o altfel de mamă: mai relaxată, mai dispusă să stau cu el.


„Cum va adormi?” Era și ea, pe listă.

La început, i-am adus pâine pentru somn. Și lapte în sticlă. Când se trezea, cerea: “Mama, meee!” (miez). Și, pentru că auzisem că nu trebuie învățat să mănânce noaptea, mă stresam: dacă nu va mai adormi decât cu pâine? Dacă va face carii? (și restul de gânduri)

După 2 săptămâni, i-am explicat frumos că nu se mănâncă noaptea și a înțeles. Nu se mai trezește, decât când îi ies măselele. Cere apă, uneori mâncare. Dar îi explic frumos că mâncare mâncăm la masă. Bea apă și adoarme la loc. Eu știu că: „Mama, papa!” e, de fapt, „Mama, Țiți!”, să îi calmeze din dureri. Dar îl iau în brațe, spun o rugăciune scurtă și ne culcăm la loc.

Acum, nu mă mai sperie gândul că se va trezi noaptea. Am mai multă răbdare, și se vede în relația noastră.


Ce ne facem dacă nu va mai suge și nu mănâncă nici mâncare prea bine? Mânca destul de puțin și selectiv.

Știam că e și datorită refluxului, pentru că, după câteva guri de mâncare, începea să se agite și pleca de la masă.

Dar, acum, mănâncă bine, de cele mai multe ori. A început, chiar, să ia în greutate. După o perioadă lungă de stagnare.


Înțărcam mai devreme, dacă știam că va fi așa?

Habar nu am… Poate că nu. Oricum, nu m-ar fi putut convinge nimeni, pentru că eu știam mai bine…

Poate că da, mai ales pentru progresele semnificative observate la el. Poate au coincis și cu vârsta. Nu știu.

A funcționat bine la noi? Da, foarte bine.

Aveam de învățat o lecție mare din tot acest chin? Chiar mai multe.


Sunt, încă, o mare susținătoare a alăptării. A alăptării prelungite, dar nu cu orice preț.

Da, laptele matern este cel mai bun pentru bebeluș, dar prezența mamei și disponibilitatea emoțională, sunt mai importante. De o mamă sănătoasă și liniștită, are nevoie copilul, mai presus de orice.

Cred că e important să nu luăm decizii pripite când vine vorba de alăptare, dar și că e important să ne ascultăm corpul și copilul.

Să căutăm sprijinul potrivit pentru noi.

Photo by Yan from Pexels

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *