Sunt Niculina Ghițulescu (Ina), mamă și soție, dornică mereu de a cunoaște și a învăța lucruri noi. Îmi place să citesc, să călătoresc, să dansez și să ajut oamenii. Sunt psiholog și Doula Postpartum și am început procesul de autocunoaștere și dezvoltare personală de mai bine de 11 ani. Pentru că îmi place să aflu lucruri noi, am urmat variate cursuri (certificate, sau nu, oficial), dar mămicia rămâne cea  mai importantă formare pentru mine, până în acest moment.

Am avut – dintotdeauna – o sensibilitate aparte, și empatizam foarte ușor. De aceea, am crezut că e un mare dezavantaj, foarte mult timp. Pentru că, într-o societate în care lupta pentru a fi mai presus ca ceilalți este acerbă,  a fi sensibil este deseori înțeles ca fiind slab. După mulți ani de autocunoaștere, am ajuns să înțeleg că, orice considerăm ca fiind slăbiciune, poate fi folosită în avantajul nostru, dacă avem sprijinul necesar. Am înteles, apoi, cum pot folosi acest lucru pentru binele meu și al celor din jur.

Ar fi fost frumos să fi venit natural și simplu… Dar, bine-nțeles că nu a venit din senin această descoperire, ci după ce am trecut prin depresia postpartum. Pentru că am avut nevoie de mult timp să o depășesc, am simțit câtă nevoie este, de fapt, de această sensibilitate în lume, de această deschidere spre semenii noștri, pentru a le fi alături în etapele mai dificile.

Așa a luat nastere dorința de a le fi alături proaspetelor mame, pentru a se adapta la noul rol. Am fost uimită să aflu că sunt multe cursuri pentru îngrijirea copilului și niciunul pentru îngrijirea mamei.

Trecând apoi prin diverse etape de dezvoltare a copilului, m-am izbit de același lucru: focusul pe copil, dar mama unde e? Și am decis că e timpul să schimbăm modul în care mamele sunt (ne)văzute în societate și să le aducem în prim plan.

Pentru că, da, dacă mama e bine, și copilul este bine. Și nu ajută doar să o spunem la nivel declarativ. Ajută să le fim alături, să le sprijinim exact cu ceea ce au ele nevoie, să le îndrumăm dacă ne cer asta.