Când încetăm să ne aventurăm?

Zi de zi, ies cu copilul la plimbare cu tricicleta.

Zi de zi, mergem pe același drum, aproximativ.

Și zi de zi,  el alege să treacă peste obstacole, nu pe lângă.


Un capac de canal, nivelat „perfect”– așa cum știu numai muncitorii români să le aranjeze, adică ieșit destul de mult în sus, e partea cea mai plăcută pentru el. Vedeți poza.

Chiar și când abia reușea să treacă peste – cu puțin ajutor de la mine, tot pe acolo trecea.

La fel cu bordurile. Unde e mai mare și mai provocatoare, acolo apare și el.

Îl admir foarte mult. Este foarte hotărât și mă uimește, zi de zi.


Și mă întreb: când încetăm noi, oamenii, să ne aventurăm? Când decidem să ocolim obstacolele, în loc să le escaladăm?

Când ne pierdem încrederea că putem face orice? Că nimic nu e imposibil și că depinde doar de noi și de cât de mult de dorim să obținem lucrul respectiv?

 Noi, adulții, atât de mult de dorim să le arătăm cum să facă, încât ignorăm ceea ce au ei, copiii, să ne arate.

Noi vrem să fie mai ușor, să obțină totul fără efort.

Și ratăm partea cea mai importantă… călătoria până la atingerea scopului.


Succesul este o călătorie, nu o destinație. Ceea ce faci este adesea mai important decât ceea ce rezultă. Arthur Ashe

Success is a journeynot a destination. The doing is often more important than the outcome. Arthur Ashe

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *